Kwaidan9

Kwaidan8

The Fall of the Taira Clan (Kwaidan)

Saito-Goma ／Gaya-in Temple, Hyogo （伽耶院／採燈大護摩供）

HERE

HAKUROU-LUPUL ALB

Lupii alergau pe cimpia alba cu limbile scoase. Mai aveau putin si isi dadeau duhul, dar cu o privire apriga, conducatorul lor ii facu sa inteleaga ca trebuiau sa-si urmeze prada pina la sfirsit. Dira de singe pe care o lasasera in urma stralucea ca rubinul inghetat, in lumina lunii. Acum in fata lor se desfasura padurea ce termina brusc cimpia de gheata. Trebuiau sa o prinda neaparat inainte de a ajunge in padure si a cere ajutor kamilor ei, sau nesuferitilor tanuki, mereu pusi pe sotii, mereu in razboi cu oricine le calca teritoriul sfint.
Conducatorul haitei isi lansa atacul final cu un urlet prelung, iesit din piept. Cu o miscare dibace reteza gleznele fugarei, care cazu cu un tipat la pamint.
Ceilalti lupi terminara vulpea alba ce ii fulgera cu o ultima privire. Pe spatele sau, legata cu fisii de catifea si piele zacea KUSANAGI NO SURUGI.
Cine legase sabia magica de kitsune, si de ce vulpea demon acceptase sa o poarte? Ce fel de pact semnase aceasta si ce puteri reusisera sa o lege?
Marele lup alb, HAKUROU, hotari sa nu se intoarca la stapinul sabiei pina cind nu intrunea consiliul si le cerea tuturor sa afle adevarul. Blestemul dragonului din coada caruia sabia fusese luata cu forta de insusi SUSANO O, zeul furtunilor, nu trebuia sa se pogoare si asupra clanului aliatilor sai.
Cu un suierat ce amintea de vintul salbatic de nord isi aduna haita si pleca spre padurile de linga Kyoto, teritoriul lor.
Luna plina de singe oglindea ochii de chihlimbar ai vulpii moarte, sapind pe fata ei cu o dalta de argint un zimbet enigmatic.
Spiritul ei plecase rapid si daduse alarma surorilor sale, ce deja isi transformau corpurile pentru batalia ce se pregatea, batalia ce avea ca miza insasi lumina divina ce mai stralucea peste tara lor, secindu-le puterea, obligindu-le la vinatoarea nemiloasa, vinatoarea ce le aducea lichidul vietii de care aveau nevoie pentru a supravietui in aceasta lume in care fusesera prinse fara voia lor.

JAPONIA 7-GOMA

Piramida uriasa de bronz inversata stralucea in intuneric, luminata de focul ce se inalta jucaus. In ea, ierburile aromate, faina sfintita si uleiurile inmiresmate ce fusesera aruncate in mare cantitate, formau un amalgam al carui miros patrunzator, usor camforat iti patrundea narile si iti invaluia simturile, pregatindu-te parca pentru o calatorie indepartata. In mijlocul curtii un batrin ciudat, cu nasul mare, imbracat intr-o roba de culoarea pamintului murmura mantrele sacre ce chemau puterea kamilor pentru a-l imbuna pe Agni, focul sacru.

Mama se duse direct la el si i se inchina. Cu o privire scurta ma indemna sa fac la fel. Am aterizat la picioarele ciudatului batrin fara sa stiu cine este.
'Sensei, el este Nyojo fiul meu' sopti mama. Batrinul ma ridica si se uita in ochii mei cu o privire patrunzatoare care imi intra ca un cutit in ceafa. 'Nu-i nevoie sa fii asa inspaimintat. La urma urmei nu sint decit un biet tengu, pelerin ca si tine pe marea samsarei', zise si incepu sa rida scotind niste sunete stranii ce aduceau cu un croncanit.
'Eu sint En. En no Gyoja.'

Stateam in fata lui si nu stiam daca sa rid sau sa ma tem. La urmei urmei, marele En no Gyoja, fondatorul religiei Shugendo, cel ce ii crease de fapt pe fiorosii yamabushi era o legenda. Si dupa cum toata lumea stia era mort deja de cinci sute de ani. Era deci o gluma. Am inceput sa rid, dorind sa-i arat ca simtul umorului nu era ceva ce un fiu de samurai nu gusta.
Dar ei nu rideau. Nici mama, nici ceilalti yamabushi, nici cei citiva ucenici ce continuau sa bata tobele sacre damaru intr-un ritm hipnotic. Mama ma trase de mineca. Venerabilul En no incepu si el sa rida, tinindu-mi isonul.
'Fiul tau stie de gluma. Asta e bine. Mai putina munca cu importanta de sine' rosti si el si ne facu semn sa ne apropiem.

Mama lua o legatura de lemne parfumate si incepu sa le arunce in foc, soptind mantra lui Agni 'Ram'. Imi facu semn sa fac si eu la fel.
'Iti multumim sensei ca ai acceptat sa faci aceasta Goma pentru purificarea karmei familiei noastre, si mai ales a lui; de cind a fost pe mare, chiar daca a trecut putin timp, parca nu mai e cu noi' rosti ea, plecindu-si ochii cu tristete.

Focul incepu sa danseze salbatic in momentul in care am aruncat si eu faina sfintita in el, si se ridica precum un dragon cu limbi suieratoare. Devenise imens in momentul in care venerabilul ma impinse linga el soptind mantra lui Fudo, si imi ordona sa ma dezbrac ca limbile de foc sa ma purifice. Am simtit ca incep sa ard. En no Gyoja incepu sa ma atinga pe spate cu bastonul ritual ce scotea sunete metalice, ametitoare. Caldura deveni insuportabila iar ochii dragonului de foc pareau sa imi intre in creier. Il auzeam parca vorbindu-mi:
'Nyojo, esti in mijlocul unei lupte importante. Lupta cu tine insuti, copilul meu. Cind te vei rataci pe marea innegurata de furtuni, nu uita sa te orientezi dupa lumina sfinta, lumina ce izvoraste din coama de foc a lui Fudo Myo O', soptea dragonul in timp ce musca fara mila din picioarele, miinile si pieptul meu. Cind am simtit dragonul incolacindu-se in jurul capului meu am lesinat. Doar stelele ce dansau deasupra, pe firmament, pareau sa ma aline putin cu racoarea lor inainte de a-mi pierde cunostinta.

M-am trezit a doua zi intr-o odaie simpla, in care futonul si podeaua erau albe ca si usile cu cadre de lemn de cedru vopsite. Deasupra mea chipul unui tinar ucenic ma privea ingrijorat. Cu o miscare rapida se ridica si imi arunca o carafa cu apa rece ca gheata pe fata. Rizind de mutra mea imi spuse cu o voce calda si jucausa:
'Buna sint Koji'. 'Asa e', adauga el vazind ca ridic o sprinceana, 'sint un copil, asa cum spune si numele meu, si sper sa ramin asa, si desigur partea de abundenta a numelui se refera la abundenta de prostii pe care le fac' adauga si izbucni intr-un ris contagios.
'Iar tu esti Nyojo, cel pentru care s-a facut Goma aseara. Toti au fost ingrijorati dupa ce ai lesinat. Sensei a spus chiar ca ai un blestem, dar stiu sigur ca o sa-l dezlege.'
'Stii', adauga el soptit 'este a doua oara de cind sint aici ca il vad pe Venerabil coborind din munti. Iar prima oara a fost pentru a desface o vraja aruncata asupra imparatului'.

Fata lui chiar parea a unui copil sugubat. Ma simteam complet intremat si foarte puternic in acea dimineata, asa ca am decis sa las imbufnarea la o parte si sa ma ridic.
'Spune-mi Koji, cine era batrinul calugar ce a facut aseara ritualul pentru noi?'
'En no Gyoja insusi bineinteles'
'Haide, stim ca e mort de atita timp'
'Nu. Venerabilul este nemuritor, nu se poate ca mama ta sa nu-ti fi spus asta, doar este ucenica lui de atita timp'

Mama. Deci asta era secretul ei. Nu se ducea la nici un templu- de fapt alerga prin pustiu dupa un nemuritor. Putin cam prea ciudat chiar si pentru mine, care il vinasem pe Susano O insusi. Kami, se stie sint nemuritori, dar si batrinul de ieri?
En no Gyoja era un nume legendar printre noi. Cel ce avusese curajul sa-i sfideze pe imparat si chiar pe zei, luptindu-se cu dragonul pamintului pe care-l legase, cel ce creease prin forta cuvintelor sale poduri magice peste munti, pentru ca ucenicii sai sa poata sa-l gaseasca cind au nevoie, cel ce facuse prin simpla rostire a mantrelor sacre sa se manifeste mii de ciresi infloriti pe muntii unde se ascundea, acolo unde inainte nu crescusera decit pini si cedrii, En no Gyoja era o figura enigmatica si amenintatoare. Nu eram sigur ca voiam sa cred ca batrinul cu fata de tengu-spirit al muntilo- de aseara, cel ce imi vorbise, fusese chiar el.

M-am dus sa ma spal cu apa din piriul ce curgea linistit in spatele chiliilor si, dupa ce m-am imbracat am cautat-o pe mama.
Am gasit-o in templu rugindu-se. Fata ei stralucea cu o lumina pe care nu o mai observasem inainte, luminind-o cu intelegerea a mii de eoni. Cit era de frumoasa acum, ca luna plina, ca zinele dakini, ca florile pure de camelia albe ce infloreau in gradina noastra.
Si in acel moment am stiu ca orice ar face, orice mi-ar spune, oricit de umila ar mai parea de acum incolo, mama avea sa fie cea care o sa-mi hotareasca destinul, pentru ca eram sigur acum ca mareata Kannon, preamilostiva Guan Yin cum ii spuneau chinezii, coborise in ea.

JAPONIA 6-YAMABUSHI

Katsuragi Hiei, muntele sacru, se contura intunecat pe tesatura stropita de stele a cerului. Parea infricosator, departe de lumea noastra si semet. Mama, care imbracase doar niste kimonouri simple se bagase complet in interiorul caretei trase de 2 bivoli. Eu stateam linga ea, nemultumit ca nu ma lasase sa o urmez calare.
'Mergem ca niste simpli pelerini si nu vrem sa fim recunoscuti'mi-a taiat-o ea rece. Mda, si calul meu negru si nervos?Si sabia mea minunata si magica?
'Inca esti copil'a suspinat si s-a intors visatoare la planurile ei. Stateam cu ea in careta si ma foiam nerabdator. Stralucirea lunii era intrerupta de norii subtiri minati de vintul de vest ca de o hoarda de demoni. Cu cit ne apropiam de Katsuragi Hime si de sanctuarele sale ascunse, cu atit ma treceau fiori reci pe sira spinarii.
Nu ma intelegeti gresit. Nu mi-e frica de demoni, nu ma inspaiminta nici kami, zeii nostri, dar ACEST munte, unde toata lumea stia ca En No Gyoja isi facuse veacul si, dupa cum se pare, inca mai bintuie, ma infricosa. Nu voiam sa dau nas in nas cu batrinul ascet, cel ce avusese curajul sa sfideze toate religiile noastre si sa-si creeze una proprie:Shugendo. De altfel numai mama era atit de curajoasa incit sa aiba prieteni printre yamabushi, ucenicii ascunsi prin pesteri ai lui En No Ascetul.
De fapt habar nu aveam daca mama avea cunoscuti printre ei, dar pentru ca telul acestei calatorii era muntele lor, m-am gindit ca de fapt, de cite ori noi o credeam la muntele Hiei sau la Korama sama, locurile sfinte ale buddhismului, mama venea aici.
Am ajuns la poalele muntelui si mama a facut un semn slujitorilor sa aprinda tortele. Vintul suiera sinistru, de parca toate hoardele de kai erau pe urmele noastre. Nu-mi placeau stafiile, dar in caldura casei era in regula daca ma mai intilneam cu vreuna. O ocoleam si ma faceam ca nu o vad, iar a doua zi ii rugam pe preotii shinto ce isi aveau templul aproape sa mai faca o slujba pentru morti.
Dar aici, unde sigur era plin de dakiniten, zine-vulpi, poate si dragoni si alte creaturi al caror nume nici nu voiam sa-l rostesc, intilnirea cu un spirit minios nu era cel mai bun lucru.
Am inceput sa urcam pe carare, eu, mama si cei doi slujitori ce ne acompaniau. Cu toate ca era imbracata ca o cucernica pelerina, sunetul ascutit al nagasului pe care-l purta, sabia scurta de care nu se despartea niciodata, s-a auzit cind treptele de piatra au inceput sa fie prea inalte.
Dupa un drum de citeva minute am ajuns la prima poarta. In mijlocul ei statea amenintator Fudo O paznicul acestui munte.
Fudo O era una dintre zeitatile la care tata ma invatase sa ma rog prin mantra sa secreta AN. Legatura cu el, care era de fapt manifestarea lui buddha al intelepciunii, era foarte puternica mai ales daca aveai un caracter martial, dar voiai sa te eliberezi si sa tai valul iluziei, maya. Pentru cei ce nu fusesera initiati in misterele sale insa, aparea absolut ingrozitor, flacarile ce-l inconjurau, sabia sa imensa si rinjetul ce ii dezvelea coltii punindu-i pe fuga chiar si pe ucenicii mai slabi de inger.
L-am depasit rapid, nu inainte de ne inchina lui si a-i lasa o ofranda.
Inaintam din ce in ce mai adinc in munte pe Cararea de Diamant. Fosnete ciudate ne insoteau si sunetul lor clar, marunt si apasat ma facea sa cred ca am trezit vulpile magice. Mama recita imperturbabila o mantra si m-am gindit ca nu ar fi rau sa spun si eu mantra lui Fudo O.
Brusc in fata noastra micul templul Houke To unde se afla sabia lui Ootou-no Miya rasari in lumina lumii. Citeva pietricele culese de pe carare aduse ca ofranda si am grabit pasul.
Incepeam sa simt mireasma patrunzatoare, dulce si lemnoasa a cedrilor ce inconjurau marele templu Temporinji, acolo unde credeam acum, ca ne vom opri. Iubeam acest miros ce imi amintea de calatoriile mele alaturi de Buddha in tarile de dincolo de nori. Katsuragi Shugendo Dai Honzan, altarul principal aparu brusc de dupa perdeaua de cedrii, imbiindu-ne sa poposim aici, printre kami ocrotitori.
Vintul se intetise si ploaia fina incepu sa ne sculpteze obrajii, ca lacrimile celor ce-si pling eroii. Urcam in continuare si nici macar nu indrazneam sa o intreb pe mama ce cautam, unde ne duc ei pasii ei marunti si grabiti.
Am cotit la dreapta si am vazut ca ne indreptam spre virf. Credeam ca mama voia sa-l intilneasca pe Hitokoto-no-nushi Ookami, zeul ce indeplineste orice dorinta, cu conditia sa fie spusa dintr-o inima pura.
Brusc, doua aripi albe au filfiit moale pe bratul meu si un strigat ascutit a strapuns intunericul. Mama se intoarse si ii saluta pe noii nostri tovarasi de drum.Doi yamabushi cu fetele ascunse ne flancau in stinga si in dreapta aratindu-ne o carare ascunsa printre copacii vechi. Slujitorii nostri aveau sa innopteze la templul de pe virful Kongozan.
In curind am iesit din cring si am ajuns pe malul unui lac artificial. Ceata ne invaluia nepermitindu-mi sa vad mai departe de virful katanei. O poarta rosie isi deschise canaturile si am pasit prin apa catre o barca ce ne astepta. Nu se mai auzea nici un sunet, de parca muzica cerului si pamintului fusese inghitita de apa. Vislele atingeau apa ca libelulele -dragon cu aripi moi, ce scinteiau in luna, giuvaieruri ce erau singurele faclii in ceata groasa. Cind cei doi yamabushi s-au ridicat si i-au oferit mamei sprijinul pentru a cobori am stiut ca am ajuns.
Printre frunzele arborilor se zarea o lumina jucausa-cineva aducea ofrande focului sacru-Homa.