Ca orice delicata doamna japoneza, si mama era o adevarata floare. Eu o asemanam cu o floare de lotus.Nu avea nimic spectaculos in ea, si totusi reusea sa se ridice la suprafata de cite ori era nevoie, pastrindu-se perfecta, pura, inaccesibila. De cite ori tata pleca sa-i pazeasca pe capii clanului Taira, mama isi punea acea masca impietrita, alba cu roz si il saluta gratioasa, de parca tata se ducea sa hraneasca crapii din iazul cel mare. Dupa ce el pleca insa, mama se incuia in iatac, sau disparea cite o luna in vreunul dintre misterioasele sale pelerinaje. Nu ma luase niciodata cu ea si nici eu nu o intrebam unde se duce, pentru ca viata sa interioara era doar a ei.
Si totusi dupa ce doica alarmata ma gasise pe jumatate inconstient balmajind cuvinte de neinteles, mama iesise din imobilitatea sa de papusa de portelan. Stiu ca ma iubea mai presus de orice, dar nu o mai aratase niciodata dupa ritualul meu de maturitate. Mingiierile sale fine, prelungi, cu degetele minunate ce aratau ca betisoarele delicate de fildes cu care atingea instrumentele muzicale, imi erau daruite numai cind ma duceam la ea in apartamente. Si asta se intimpla foarte rar.
Chipul ei, chiar si atunci raminea impietrit, schitind doar un zimbet usor, ca si cum un fluture sacru, ca cei adusi de maestrul Kukai din China, ii atingea rapid buza superioara.
Apoi imi cinta la biwa. Uneori uram asta. Nu suportam sunetul adinc al biwei, care parca imi taia carnea, ajungind la os, scotind de acolo toate fantasmele mele.Biwa care rascolea in mine ecouri ale luptelor ne-date inca, ale iubirilor traite doar in fantezie si ale unui loc demult uitat, niciodata cunoscut. O rugam sa inceteze, dar se uita fix la mine si continua, de parca voia sa aduca la suprafata ceva din mine ce dormea, sau era amortit.
O vizitam pe mama rar si nu voiam sa ma duc in iatacurile sale si pentru ca acolo mirosul era diferit. Semana cu camforul sau cu padurile de pin vara, dupa o ploaie scurta de dimineata, cind ceata se ridica brusc si te face sa te ratacesti in alte lumi, in alte timpuri. Mama imi dadea un sentiment mai acut de primejdie decit tata care ma altoise de nenumarate ori cu al sau bo.
Asa ca atunci cind am vazut-o intrind impreuna cu doica in camera mea am stiut ca ceva grav s-a intimplat. Mai intii nu am inteles nimic din ce spunea doica, aratind la mantia mea uda ce atirna peste perne. Apoi, urmarind privirile lor mi-am dat seama ca tineam inca strins in mina legatura de matase rosie pe care cu o noapte inainte mi-o daduse Susano O, maretul kami al furtunii, marilor si visatului. Doar ca acum era goala. Nu trecusera decit citeva ore si in mod clar nimeni nu intrase in camera mea in afara de ele.
Am inceput sa caut cu infrigurare, pe sub futon, printre haine, pe sub masuta lacuita cu negru si rosu, dind la o parte usile din hirtie cerata ce ma desparteau de restul casei. Nimic.
Mama nu m-a pus sa-i povestesc unde fusesem si nici nu m-a intrebat ce caut. A rostit simplu si cu forta o fraza care-mi provoca instant frica. "Mergem in munti."
Azi noapte mi-a aparut in vis Kiko Ten-no. Mi-a spus ca tata isi neglijase obligatiile fata de ea, si ca orice zina/vulpe, nu va ierta aceasta ofensa usor. Daca voiam sa rascumpar greseala tatalui meu si sa pastrez ajutorul sau magic in familie, trebuia sa ii aduc cele sapte frunze de jad. Acestea ii trebuiau pentru a face o potiune vrajita necesara atit pastrarii tineretii sale cit si longevitatii clanului nostru.La sfirsit m-a mingiiat cu coada sa impletita din noua codite mai mici si m-a zgiriat usor pe obraz, ca sa nu uit. Dimineata aveam un semn pe obraz.
Habar nu aveam unde pot gasi cele sapte frunze de jad, asa ca l-am rugat pe Susano O , kami al marii si viselor sa ma ajute sa le gasesc.Nu puteam decit sa ma duc pe mare atunci cind era furtuna mai aspra, daca voiam sa-l intilnesc. Am pindit trei saptamini pina cind si-a facut aparitia o furtuna pe cinste si, bineinteles ca a trebuit sa astept pina cind parintii mei s-au retras in iatacul lor.
Am pornit pe mare singur. Nici macar Aiki nu a vrut sa vina cu mine. In mod straniu, cu toate ca norii negri intunecau cerul, luna se zarea din cind in cind facind sa apara o carare luminoasa printre valuri. Stiam ca daca nu sint atent, marele dragon ce era dusmanul clanului nostru putea sa apara si sa ma omoare, asa ca faceam cit mai putin zgomot.Cred ca am vislit cam o ora cind, in fata mea a aparut o stinca intunecata.Era ca si cum din mare, brusc, un capcaun de piatra isi scosese capul fioros, gata sa ma inghita.Mi-am dat la o parte frica si am sarit repede pe mal. Barca am legat-o de un stei ce se ivise la tarm. Urcind, am observat ca eram inconjurat de niste flacari mici, cu putin mai mari decit licuricii obisnuitit. Stiam ca astfel de flacari sint spiritele trimise de kami ca sa-si protejeze favoritii, sau ca sa-i arunce in hauri pe cei ce ii sfidasera. Flacarile au intrat intr-o gaura cit un stat de om, ce continua sa urce. Dupa citeva minute m-am oprit. In fata mea se zarea o umbra uirasa. Chipul sau nu se deslusea, dar dupa majestatea pe care o emana am stiut ca era Susano O.
M-am aruncat in genunchi la picioarele lui, neindraznind sa vorbesc. Maretul kami a inceput sa rida infricosator. Simteam cum stinca se cutremura sub asaltul valurilor zbuciumate de sunetul tunator al hohotelor sale. Apoi mi-a spus:
'Nyojo, ai venit aici ca sa-mi ceri o favoare. Esti prost sau prea credul, dar curajul tau ma amuza. Totusi trebuie sa stii ca cele sapte frunze de jad vor fi atit ajutorul de nepretuit cit si pieirea clanului vostru. Acum le mai vrei?'
Nu indrazneam sa-i spun ca dakini Kiko Ten-no mi se parea mai inspaimintatoare decit el, tocmai pentru ca avea o fata atit de blinda.I-am raspuns totusi:
'Stapine fa ce vrei cu mine, dar te implor arata-ti bunavointa asupra familiei mele!'
Susano O s-a ridicat si schitind pasii unui dans salbatic mi-a aruncat o legatura de matase rosie:
'Ai grija, daca lasi visele sa te stapineasca vei pierde longevitatea clanului;daca lasi actiunile impetuoase sa te calauzeasca vei pierde legatura cu kami'
Hohotele sale imi bubuiau in urechi cind am inceput sa cobor stinca.Am urcat repede in barca si nu m-am uitat nici o clipa inapoi. Speram sa fie doar un vis dar stiam ca vislesc disperat prin haurile ce se cascau in fata mea, grabit sa ajung cu bine acasa. Luna nu-mi mai era prietenoasa si cararea de lumina ce ma calauzise la venire acum disparuse complet.Furtuna insa se potolea cu cit ma indepartam de stinca maretului kami, asa ca am hotarit sa-mi opresc barca si sa astept primele raze al soarelui sa ma duca inapoi.
Nu a trebuit sa astept mult. Am vislit spre casa si slujitorii care m-au vazut si-au pus capetele in pamint, facindu-se ca pe linga ei trece o fantoma. Stiam ca nimeni nu o sa sufle o vorba.Apoi m-am pravalit in somn, cu hainele ude, cu mintea goala, cu inima indoita
Tata incepuse sa imi supravegheze programul de meditatie. Trebuia sa stau 2 ore pe zi in fata mandalei lotusului de aur ce ii infatisa pe cei cinci dhyani buddha. Spunea ca imi calmeaza mintea si ca un comandant de osti trebuia sa aiba mintea ca o pinza alba. Pe ea numai sabia sa putea sa scrie cu singele dusmanilor, purtata de aripile zeilor, sau cu singele propriu varsat pentru BUSHI, onoarea luptatorului. Nu imi spunea ce trebuia sa fac, sau daca ce faceam e bine. Cind a venit sorocul m-a dus la maestrul sau.
Nu mi-a placut niciodata figura aspra a tatalui meu, dar l-am iubit pentru ca era eroul si idealul meu. Cu profilul taiat in stinca, nu zimbea decit mamei, si uneori mie, cind considera ca faceam cinste clanului. Dar in fata maestrului sau parea un copil candid, cu ochi calzi ce deveneau aurii luminindu-se, pierzindu-si intunericul de smoala cu care ne privea pe toti ceilalti. Il uram pe maestrul lui pentru ca numai in fata lui tata se schimba.Cine era? De ce avea atita influenta asupra lui ? De ce trebuia tatal meu, un important daimyo, sa se consulte cu el inaintea oricarei decizii? Il banuiam ca e interesat de averea clanului nostru, sau de influenta zdrobitoare pe care cei din Taira o aveau in fata imparatului. Si mai credeam ca nu aveam nevoie de prostiile lui pentru a fi alaturi de Buddha in momentul mortii. Doar mergea linga mine de multi ani. De ce ar fi fost altfel la moarte?
Eiku era un calugar dur, la fel ca tata. Uneori aveam impresia ca era fratele lui mai mare. Avea obiceiul sa arunce cu perna de lemn dupa discipolii care-l iritau, provocindu-le rani usoare. Acestia alergau pe unde puteau si se ascundeau de el, si de aceea avea mai putini ucenici decit altii. Totusi, cei care ramasesera erau clar mai dedicati decit majoritatea tinerilor ce populau templul de pe muntele Hiei. Si uneori, mai ales cind tata venea la el, Eiku isi schimba trasaturile. Descifram in ochii lui o asteptare, o intelegere calda, o stralucire de lumina ca o raza de soare intr-o amiaza calduroasa de toamna, ce incearca din rasputeri sa incalzeasca pamintul deja rece. La mine insa, se uita cu acea curiozitate amestecata cu dezinteres cu care pescarul se uita la pestele tocmai prins. Inca nu existam pentru el.
Si totusi, in acea dimineata cind tata m-a luat de mina si mi-a pus palmele pe capul proaspat ras, Eiku s-a uitat si la mine ca la tata. Astepta sa mai prinda un suflet in plasa lui de pescar mestesugit. Clar, nu aveam eu sa fiu ala. M-am smucit si am luat-o la fuga pe scarile de piatra in jos, facindu-l de rusine pe tata, care mi-a si tras o mama de bataie dupa aia, cu hanbo. Nu mi-a pasat. Atita timp cit mai puteam tine in mina 'Fruntea Jad', durerile de spate si brate nu ma afectau.
Intre timp ii pusesem gind rau lui Eiku, si ii promisesme lui Buddha ca daca ma va ajuta sa scap de batrinul hapsin o sa-i fac un templu mai mare si mai frumos decit cel de pe Hiei, cind o sa ajung stapinul clanului. Si am decis sa nu mai meditez pe simbolul scolii lui Eiku, lotusul de aur, din moment ce aceasta scoala devenise ostila intereselor mele.De acum incolo voi cauta sfatul gardienilor muntilor sacri, tengu, si voi invata stilul lor de lupta. Poate chiar ma voi duce in cautarea lui Sojobo, regele lor si voi deveni un yamabushi. Tata va regreta ca nu m-a pretuit iar nesuferitul o sa moara de ciuda ca eu, Nyojo am devenit mai puternic decit el.
Tot atunci am inceput s-o observ pe Hirohi.
Prima oara l-am vazut pe Nyojo la festivalul barcilor, cind fratele meu Jiko si el participau pentru a-si arata maiestria si a demonstra ca isi vor merita de acum inainte numele de barbati. Se presupunea ca nici unul nu mai fusese pe mare inainte, dar toti stiau ca baietii de pe malul marii se nascusera cu vintul in spate. Si chiar daca pozau in strengari nepasatori, toti erau pe mare de cel putin 4 ani. Nu aveam decit 12 ani si tata ma trata ca pe un baiat, nu de alta dar viata femeilor, chiar si a noastra a celor denumite onna bugeisha era grea in Nihon, tara mea cea maturata de uraganele mindriei nobililor.
Asa ca atunci cind m-am nascut mi-a spus HIROHI, un nume atit de fata cit si de baiat.El mi-a pus sabia in mina din momentul in care am putut s-o tin, adica de la 5 ani. Ma impiedicam de ea pentru ca nu era un bokken ca a lui Jiko si toti rideau de miine cind ma duceam dupa ei, in fuga, la antrenament. Desigur isi bateau joc de mine pe atunci pentru ca nici nu puteam s-o tin bine cu ambele miini, daramite s-o mai si minuiesc. Tata, care pe atunci era foarte ocupat sa unelteasca cu cei din clanul Taira cu care eram aliati, pentru a taia din avintul orgoliilor celor din clanul Minamoto, ridea indulgent. Uneori ii scaparau ochii de mindrie cind vedea cum imi tirii katana peste tot si dorm cu ea linga mine, asteptind rabdatoare sa cresc si sa ma alatur spiritului ei.
Am crescut mai repede decit fratii mei, iar Jiko oscila intre amuzament si minie cind ii furam saya lui ca sa o masor cu a mea. La 12 ani aratam deja de 15 si aveam miini taiate si batatorite de purtatul sabiei. In mod clar nu eram o frumoasa si delicata floare de prun, ci mai degraba o papadie ce dorea sa isi ia zborul si sa traiasca aventuri marete de razboi ca Hua Mulan care era admirata chiar si de mama. Legenda ei adusa de calugarii budhisti din China, impreuna cu scripturile ce schimbau deja fata tarii radical, era spusa in fiecare seara de mama in fata focului, incercind sa-mi intipareasca in minte idealul ei, pe care nu putuse sa-l traiasca.
Mama era cu adevarat o frumusete. Pacat ca tata ce traia in templul pe care i-l construise maestrului sau jumatate de an, nu putea sa se bucure de ea. Casatoria lor era atipica pentru ca tata era daimyo din nastere, dar renuntase la toate privilegiile sale facindu-i pe cei din clanurile Taira si Minamoto sa ridice sprincenele cind venea vorba de el.
Dar toti se temeau de el pentru ca stiau ca cea mai mare primejdie nu venea de la clanurile de asasini platiti ce se antrenau in munti nevazuti, nici din rivalitatea dintre clanurile razboinice, ci de la mintea sa limpede ca ascutisul sabiei sale pe care o purta cind iesea din templu ca sa se ocupe, in secret, de treburile familei. Si tot el lua deciziile si influenta raidurile de gherila pe care clanul sau le dadea pentru a tine clanurile trufase la respect. Tata era de neclintit, si nu putea fi influentat decit de Buddha sau de maestrul sau.
Eu totusi am hotarit ca Fudo O imi este mai potrivit ca stapin suprem, caci statuia lui pe care o vazusem in palatul Taira isi deschisese ochii cind am privit-o prima oara si apoi, un spadasin desavirsit asa ca mine avea nevoie de protectia lui. Desigur, mai tirziu, cind plin de rabdare tata mi-a explicat ca Fudo O este o manifestare a lui Dainichi Nyorai, Buddha intelepciunii, m-a pufnit plinsul. Eu nu voiam sa fiu cunoscuta in istorie ca un buddha plin de compasiune ci pur si simplu ca Hirohi marea spadasina neinvinsa, fiica lui Fudo O.
M-am nascut in Japonia. Dragostea mea era castelul meu, pe care-l iubeam cum vinatorul isi iubeste prada:cu pasiune, dedicatie si obsesie. "Cuibul furtunii" statea agatat pe virful unei stinci, la baza careia se vedea marea. Pe partea cealalta, la baza muntelui incepea o cimpie ce ne punea de fiecare data cind vedeam praful ridicindu-se, in alerta.
Am fost un copil neascultator si rasfatat de mama si dadaca mea, dar tinut in scurt de tata. Foarte tirziu, si numai dupa ce am trecut ritualul maturitatii, tata a inceput sa-mi zimbeasca. Imi petreceam zilele alergind prin gradini sau apropiindu-ma nepermis de mult de mare, pina cind, la ordinul scurt al tatalui meu, m-au lasat prima oara cu barca. Aveam 9 ani si pot spune ca atunci a inceput viata mea.
Imi placea sa plec singur noaptea, doar eu si ciinele meu negru, Aiki, pe mare. Cu cit mai furtunoasa, cu atit mai bine. Nutream speranta ascunsa sa ma intilnesc cu Regele Dragon si, de ce nu, sa ma rapeasca in palatul sau ascuns din fundul oceanului. Acolo aveam s-o cunosc pe fiica lui, frumoasa printesa Luminoasa Perla-Toyotama hime- si vrajita de curajul meu, aceasta sa ma ceara de sot. Pentru a nu o face pe mama sa plinga aveam sa mai ies din cind in cind la suprafata, impodobit cu noile mele aripi de dragon al marii si sa-i duc mamei cutii pline cu perle si giuvaieruri, iar dadacei florile nevazute crescute de printesa mea. Tata, impresionat de armura si sabia mea cea noua si vrajita avea sa dea din cap aprobator, mindru de fiul lui, Luptatorul Zburator. Desigur Regele Dragon se incapatina sa-mi apara, dar asta era doar pentru ca inca eram destul de mic. Inca.
Ma intorceam rupt de oboseala, ud de spuma marii ce imi desena dantele pe obraji si ma strecuram nevazut pe poarta laterala a castelului pina in odaia mea unde paseam incet, ca mama sa nu se trezeasca. Ar fi plins daca ar fi stiut, cu toate ca era o femeie samurai gata oricind de moarte. O iubeam si nu voiam sa mai verse lacrimi si pentru mine, pentru ca tata ii usca ochii de cite ori pleca in expeditii impreuna cu ceilalti daimyo, ca sa se lupte cu clanurile dusmane ce incepeau sa isi arate adevarata fata. Doica imi lasa in fiecare seara inainte de a se retrage in iatacul ei, un bol cu scoici, preferatele mele. Stia ca ma intorc lihnit si nu voia sa riste ca mama sau tata sa ma gaseasca in bucataria castelului dindu-ma de gol ca un prost, din cauza lacomiei.
Imi iubeam viata si ii iubeam pe fratii mei, fii celorlati nobili care erau aliatii tatalui meu. Crescusem impreuna de mici si tot impreuna ne antrenaseram cu bokken, sabiile de lemn mai intii, apoi cu cele adevarate, dar inca netaioase, de Iaido, potrivite rangului nostru.
Dupa ce am devenit un adult, la 14 ani, tata emotionat m-a chemat in camera de meditatie.Pe peretele alb din fata mea, era pinza de matase alba pe care maestrul tatalui meu pictase cu mina lui lotusul de aur, simbolul scolii noastre. Tata m-a pus sa meditez in fata lui 8 ore neintrerupt si apoi sa ii spun de ce lotusul de aur era reprezentarea lui Buddha. Nu a fost greu. De mic il vedeam pe Buddha mergind alaturi de mine. Tot el mi-a soptit atunci ca asa cum lotusul de aur este fragil dar etern, la fel si corpul sau, dharma kaya se manifesta in lume sfisiind iluzia proiectata de zeii cruzi, pentru ca sa ne aduca acasa. In inima Sa. Tata mi-a inminat sabia faurita special pentru mine de maestrul fierar. Era o copie a celebrei Kusanagi-no-tsurugi, Taietorul de iarba. Pe tsuka avea prins un imens jad dreptunghiular. Am denumit-o 'Fruntea de Jad' si am inceput meditatia si chemarea gardienilor pentru a o imputernici. Din acea zi ea a devenit iubita mea mea si incet, incet am uitat-o pe printesa dragon si toate poemele mele de dragoste i le-am dedicat 'Fruntii de Jad'.
'Florile copacului sfint sakaki
Sint ochii tai verzi
jad desprins din scara zeilor.'
